Scandal la Universitatea de Vest Timişoara. O profesoară de jurnalism şi-a dat demisia şi îl acuză de „abuzuri” pe decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării.
Prof. univ. dr. Mariana Brandl–Gherga, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, şi-a înaintat, luni, demisia din funcţia de director al masterului „Mass-media şi relaţii publice. Tehnici de redactare şi de comunicare”. Ea a anunţat, de asemenea, că renunţă la toate orele pe care le avea în cadrul acestui master la care sunt înscrişi 102 cursanţi.
„Am luat această decizie în urma purtării abuzive a domnului decan, conf. univ. dr. Gheorghe Clitan, a hărţuirii administrative şi abuzului în serviciu contra interesului persoanei şi al instituţiei”, a declarat Mariana Brandl-Gherga. Profesoara susţine că a luat decizia de a-şi da demisia după ce decanul, de unul singur, a modificat statul de funcţiuni al masterului, la nivel de norme şi conţinut, după acesta fusese aprobat în şedinţa de catedră din 3 octombrie. Brandl-Gherga susţine că toate modificările au rolul de a acoperi astfel managementul defectuos al decanului Gheorghe Clitan. Acesta nu a putut oferi explicaţii vizavi de acuzele aduse, neputând fi contactat.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…