Categories: Politica

Aripile din PNTCD n-au dat-o la pace nici acum

La câteva zile după ce preşedintele Traian Băsescu le-a cerut să se împace, liderii celor două fracţiuni din PNŢCD s-au întâlnit la Bucureşti la o şedinţă a Comitetului Naţional de Conducere – aripa Victor Ciorbea. Invitat special a fost Aurelian Pavelescu, lider al celeilalte aripi din partid.

La puţin timp însă de la începerea şedinţei, Aurelian Pavelescu a părăsit nervos întâlnirea. El a acuzat fracţiunea rivală că a organizat o „şedinţă nestatutară” şi că totul a fost un mare „bluf”. Pavelescu a afirmat că a cerut o reconciliere de jos în sus, respectiv organizarea de alegeri în filialele judeţene în maximum o lună. Propunerea lui nu a fost supusă dezbaterii, fiind contrat de primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, preşedinte al CNC al PNŢCD – aripa Ciorbea. Motivul oficial al întâlnirii de sâmbătă a fost „cooptarea unor noi membri în conducerea naţională, în scopul stingerii divergenţelor din partid”. De asemenea urmau să fie discutate probleme legate de campania electorală, strângerea de semnături petru alegerile din 2012, precum şi participarea la alegerile parlamentare parţiale în colegii din judeţele Cluj, Olt şi Bihor. „Din păcate, nu am reuşit să ne atingem scopul. Aurelian Pavelescu, bine că a venit măcar, a transmis acelaşi mesaj ca şi anul trecut. A venit cu doi-trei oameni, a luat cuvântul şi a venit doar să vă dea dvs. o declaraţie la intrare. Alt scop nu a avut”, a declarat Victor Ciorbea la încheierea întâlnirii. El a mai spus că, în aceste condiţii, va continua lupta la tribunal, acolo unde „miercuri este o zi decisivă”. Asta, dacă nu va interveni iarăşi noul „părinte spiritual” al PNŢCD, Traian Băsescu, care, după întâlnirea cu liderii ţărănişti, a fost lăudat de reprezentanţii ambelor fracţiuni. (sursa foto: enational.ro)

Share
Published by
Iulia Avram
Tags: PNȚCD

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

6 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

10 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

11 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

11 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

11 ore ago