Categories: SocialUltima ora

Galescu si Dunca, in linie dreapta spre Polul Sud / VIDEO

La un secol după Roald Amundsen, românii Cornel “Coco” Galescu și Romeo Dunca refac traseul exploratorului norvegian spre Polul Sud. Cu toate cuceririle tehnice, care fac mai ușoară o asemenea expediție, efortul fizic rămâne același. Nu e ușor să depășești o diferență de temperatură de aproape 70 de grade și să mergi trei săptămâni prin zăpadă, fără nicio secundă de întuneric.

Cornel Galescu și Romeo Dunca pleacă, în noaptea de luni spre marți, într-o nouă aventură care va putea fi povestită nepoților. Ruta e complicată: Timișoara – Budapesta, cu mașina, Budapesta – Madrid, Madrid – Santiago de Chile, Santiago de Chile – Punta Arenas, cu avionul, cursă de linie. De la Punta Arenas, o cursă militară americană îi va duce, alături de ceilalți șase membri ai expediție, în Antarctica. De la tabăra Union Glacier, timp de trei săptămâni, nu vor vedea decât zăpadă, zăpadă și iar zăpadă. Totul, pe schiuri, la lumina zilei, pentru că aici, în această perioadă a anului, nu e niciodată întuneric. Întoarcerea e programată cel târziu la 24 decembrie.
“E prima expediție sportivă la care participă cetățeni români. Expediții științifice au fost mai multe. La Polul Sud există și o bază științifică românească, înființată de regreatatul Teodor Negoiță, care a murit anul trecut. Ne gândim la această aventură încă din 2007, de când am atins, tot pe schiuri, la Polul Nord”, spune Coco Galescu. “Nu am «pedigree»-ul lui Coco, sunt un om care muncește foarte mult și are o pasiune. De-a lungul vremii mi s-a cerut ajutor financiar pentru sprijinirea unor expediții curajoase și, așa, am ajuns și eu explorator, schior și alpinist”, a declarat, la rândul lui, Romeo Dunca. O parte din exploratorii alături de care românii vor încerca să atingă Polul Sud pe schiuri au făcut parte și din expediția din 2007. Printre aceștia se numără și faimosul Borge Ousland.
Cum vor arăta următoarele trei săptămâni din viața celor doi? Foarte… albe. Sunt de parcurs, zilnic, pe schiuri, între 25 și 30 de kilometri, cu o sanie de 50 de kilograme, pe un frig de crapă pietrele. Vor fi -45 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că, dacă nu reușești să montezi cortul în cinci minute de când te-ai oprit din mers, riști să intri în hipotermie. De mâncat se va mânca pe sanie, în general alimente deshidratate. “Cu mănuși, fiecare mănâncă ce are cu el. Un cârnat uscat, batoane, cereale…”, zice Galescu. La final, pentru sărbătorit, cei doi duc cu ei… țuică. “La Polul Nord am avut un litru. Acum luăm doi”, spune Dunca. Cu un astfel de regim, se slăbește cam un kilogram pe zi. Omul de afaceri, la cele 107 kilograme ale sale, recunoaște că are de unde. Alpinistul, cu doar 70 de kilograme “la purtător”, are, în aceste condiții, o problemă în plus.
Aventura are și un preț, și încă unul destul de piperat. În total, costurile ajung la 90.000 de euro. Coco Galescu e sprijinit, cu jumătate din sumă, de Primăria Caransebeș, iar restul de la sponsori.



Share
Published by
Dana Popa
Tags: expeditie

Recent Posts

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

31 de minute ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

2 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

3 ore ago

Ce bine e să te naști pe 5 februarie: Hagi, Ronaldo, Neymar, Tevez, etc

Ce au în comun Gheorghe Hagi, Neymar, Cristiano Ronaldo sau Carlos Tevez? Pe lângă talentul…

4 ore ago

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al…

6 ore ago

Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall

Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își…

7 ore ago