Categories: Sănătate

Incepe campania de vaccinare antigripala

Primele 6.400 de doze de vaccin antigripal au ajuns în judeţul Timiş. Acestea reprezintă mai puţin de 15 procente din cantitatea solicitată, pentru anul în curs, de Direcţia de Sănătate Publică.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a cerut peste 50.000 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece. E mai puţin decât în anii trecuţi, când s-au folosit aproximativ 80.000 de doze. Primele 6.400 de doze au ajuns în Timiş şi vor fi distribuite medicilor de familie, pe baza solicitărilor făcute de aceştia. Cei mai interesaţi de vaccinul antigripal sunt pensionarii. Medicii recomandă vaccinarea antigripală în cazul celor celor cu afecţiuni cronice cardiovasculare, pulmonare, renale sau hepatice, dar şi pentru gravide, personal medical, precum și pentru cei care au peste 65 de ani. Până în prezent, în Timiș nu s-a înregistrat niciun caz de gripă. „Nu avem circulaţie de virus gripal, ci doar un număr constant de infecţii respiratorii. Din rapoartele medicilor de familie rezultă o stagnare a cazurilor de afecţiuni respiratorii”, spune dr. Viorica Dumitru, director adjunct al DSP. Pentru limitarea numărului de îmbolnăviri se recomandă respectarea unor măsuri cum ar fi spălarea frecventă cu apă și săpun a mâinilor, utilizarea batistelor de unică folosinţă în caz de strănut sau tuse, evitarea zonelor aglomerate, o alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: gratuit

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

O oră ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

2 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

15 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

18 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

19 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

19 ore ago