Categories: Sport

Romania, dubla campioana europeana la minifotbal

Naţionala de minifotbal a României, al cărei selecţioner este fostul arbitru timişorean Tiberiu Lajos, este pentru a doua oară campioană europeană. Un jucător timişorean a devenit, la finalul competiţiei desfăşurate la Tulcea, cel mai bun marcator din toate timpurile al Europenelor de minifotbal.

În drumul către trofeu, România a învins, pe rând, Bulgaria, Grecia, Slovacia şi Republica Moldova. Finala jucată împotriva Cehiei s-a decis după executarea loviturilor de departajare. Românii au fost conduşi până cu doar câteva minute înainte de expirarea timpului regulamentar, dar au reuşit să remonteze handicapul de două goluri. Apoi, graţie portarului Cristinel Popa, un avocat care a prins o zi extraordinară pe teren, s-au desprins decisiv şi au păstrat trofeul câştigat anul trecut, la Bratislava. Claudiu Dumitru, jucător în campionatul din Timișoara, a devenit golgeterul all-time al competiţiilor europene de minifotbal, cu 20 de goluri marcate în 11 partide jucate sub culorile României. „Toate echipele au avut loturi puterni şi, cu excepţia meciului cu Bulgaria, în celelalte partide a trebuit să tragem tare ca să învingem. Ce a făcut diferenţa este în primul rând patriotismul acestor băieţi, care, deşi amatori, au alergat enorm şi au dorit cu sinceritate să ofere românilor bucuria unui nou titlu continental la minifotbal”, spune selecţionerul Tiberiu Lajos. În România sunt legitimaţi aproape 300.000 de jucători de minifotbal.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

2 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

3 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

16 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

19 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

20 de ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

20 de ore ago