Se muta in Muzeul Satului, pentru a pastra vii traditiile din Banat!

Cum să trăieşti, în secolul XXI, fără televizor, laptop, aragaz, Internet sau maşină de spălat, dar cu opaiţe, lumânări şi cuptoare de pâine. Patru familii vor locui în Muzeul Satului Bănăţean şi vor demonstra că încă se poate trăi ca în urmă cu sute de ani. Acesta este pe scurt proiectul care va fi dezbătut de consilierii judeţeni la următoarea şedinţă de plen.

Aleșii judeţeni vor să acceseze fonduri europene pentru a promova turistic tradiţiile din Banat. Cele patru familii vor locui la Muzeul Satului, vor primi un salariu lunar, însă vor trebui să trăiască departe de civilizaţie. În schimb, turiştii, români, dar mai ales străini, vor fi îndemnaţi să calce pragul „Muzeului viu al Satului Bănăţean”, pentru a vedea cum se trăia în urmă cu secole. „Prin acest concept vrem să le arătăm vizitatorilor cum au trăit strămoşii noştri. În afară de casa românească vor mai fi câte una pentru comunităţile germane, maghiare şi sârbă, dar pot să-şi amenajeze locuinţe şi alte minorităţi care doresc acest lucru”, spune consilierul judeţean ţărănist Dorin Hehn. Acesta a declarat, de asemenea, că în muzeu se vor desfăşura şi activităţi practice pentru cei interesaţi. Este vorba despre olărit şi alte meşteşuguri tradiţionale.
Pentru ca acest proiect să poată fi pus în aplicare, Consiliul Judeţean Timiş încearcă să atragă fonduri in valoare totală de 750.000 de euro. „Proiectul va fi discutat în 29 noiembrie şi este în programul transfrontalier România – Ungaria. El este realizat de Adetim, iar actele trebuie depuse până în 31 ianuarie”, mai spune Hehn. Dacă va obţine finanţare, Consiliul Judeţean Timiş vrea să facă un infocentru turistic la Bastionul Theresia, după modelul celui realizat de Primăria Timişoara. Acesta va promova atât Muzeul Viu al Satului Bănăţean, cât şi obiectivele interesante din judeţ. (sursa foto: skytrip.ro)

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago