Vista Vision a reuşit să aducă zâmbetul şi bucuria în sufletele vârstnicilor din cadrul căminului de bătrâni al Serviciului de Ajutor Maltez Timişoara.
Căminul de bătrâni din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Timişoara găzduieşte, în momentul de faţă, 20 de persoane în vârstă care nu au sprijin familiar şi ale căror venituri sunt precare.
Marţi seara, încărcată cu bunătăţi, ornamente de sărbătoare şi un brad frumos, echipa Vista Vision a devenit “moş Crăciun” pentru pensionarii căminului. Au împodobit alături de aceştia brăduţul adus cadou şi cantina în care vor mânca de Crăciun. Pe lângă aceste daruri pentru sărbători, bătrânii din căminul Serviciului de Ajutor Maltez Timişoara vor avea parte de consultaţii oftalmologice gratuite oferite de Vista Vision. Evenimentul a făcut parte din campania socială “Priveşte sănătos”, prin care Vista Vision își propune să informeze lumea cu privire la cele mai întâlnite afecţiuni oftalmologice în rândul aduţilor şi vârstnicilor, şi anume cataracta şi glaucomul.
Lider de piață în Italia, Vista Vision are o tradiţie de 19 ani în Europa în domeniul microchirurgiei oculare şi chirurgiei refractive. Vista Vision a împlinit cinci ani de activitate în România, având deschise locaţii în Timişoara, Arad şi Baia Mare, acestea făcând parte din reţeaua europeană de clinici de oftalmologie.
[nggallery id=942]
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…