CJ Timis a votat pentru auditul de la Poli

Consilierii judeţeni au decis: SC Politehnica SA va supusă unui audit. În ultimul an, problemele clubului alb-violet au fost din ce în ce mai numeroase, punându-se chiar, la un moment dat, problema retragerii din campionat.

Consilierii judeţeni au votat, luni, în ultima şedinţă din acest an, în favoarea pornirii auditului la SC Politehnica SA. Practic, aleşii au decis contractarea unei societăţi specializată în servicii de audit, pentru verificarea activităţii economice-financiare a clubului. În 2011, Poli a ajuns în liga secundă, după ce nu a primit licenţa pentru sezonul competiţional 2011/2012 în Liga I. Problemele s-au acutizat în ultimele luni, astfel că soluţia pentru salvarea clubului alb-violet s-a dovedit a fi deţinerea unui procent majoritar din acţionariat de către CJ Timiş, CL Timişoara şi Politehnica. Acest lucru nu se poate face însă decât după “efectuarea unui audit independent care să prezinte o situaţie veridică a societăţii comerciale”, după cum se precizează în raportul consiliului judeţean. „Situaţia financiară este critică, întrucât echipa a pierdut foarte mulţi jucători importanţi (…) iar jucătorii transferaţi nu au putut acoperi, prin veniturile obţinute, deficitele din buget. În plus, prin neobţinerea licenţei şi retrogradarea în Liga a II-a s-au pierdut şi drepturile TV, precum şi drepturile financiare care s-ar fi putut obţine prin participarea la competiţiile de club UEFA. Totodată, sunt o serie de obligaţii financiare faţă de unii jucători, persoane fizice şi juridice cu care se află în litigiu”, se arată în acelaşi act.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

9 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

12 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

12 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

13 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

14 ore ago