Categories: Social

Bursa „Mile Carpenisan”, editia a doua

Zece tineri aspiranți la statutul de jurnalist vor avea şansa, din nou, să înveţe meserie „la faţa locului”. O practică externalizată şi un premiu deloc de ocolit sunt puse în joc la o nouă ediţie a Bursei “Mile Cărpenişan”.

Site-ul www.pressalert.ro anunţă lansarea celei de a doua ediţii a Bursei “Mile Cărpenişan”, destinată studenţilor şi masteranzilor la Jurnalistică, care doresc să-şi pună în valoare cunoştinţele teoretice pe teren.
Doritorii trebuie să trimită, până în 12 ianuarie 2012, un e-mail la adresa redactia@pressalert.ro care să conţină următoarele date – nume, prenume, vârstă, facultatea şi anul unde este student, număr de telefon pentru contact, precum şi un text de maximum 2.000 de semne în care să explice ce înseamnă pentru ei presa.
Ulterior va avea loc un interviu în urma căruia vor fi selectaţi zece candidaţi. Aceştia vor merge pe teren, urmând să lucreze alături de jurnalişti cu vechime. În urma evaluării activităţii, în luna martie, cel mai bun va primi Bursa “Mile Cărpenişan”, care va consta într-un kit complet pentru ca un jurnalist să-şi poată face treaba – un notebook, reportofon şi alte ustensile.
„Această bursă a apărut din dorinţa de a păstra vie memoria jurnalistului, colegului şi prietenului nostru plecat prea devreme să ia interviu îngerilor. Mile Cărpenişan a fost un jurnalist care şi-a respectat meseria şi niciodată nu şi-a negociat principiile. Cu un simţ aparte în a găsi ştirile, nu avea în vocabular expresia «nu se poate». Celebru pentru corespondenţele sale ca om de televiziune de pe fronturile din Serbia, Kosovo sau Irak, Mile Cărpenişan a fost, în primul rând, ziarist de presă scrisă”, spune Dragoș Boța, cel care a inițiat bursa.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

9 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

9 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago