Un întreg arsenal a fost descoperit în portbagajul unei maşini care a intrat în ţară prin vama Cenad. Şoferul unui Audi A6 care venea din Germania a declarat că transportă bocanci şi alcool. La control, vameşii au descoperit însă un adevărat arsenal.
Florin I., din Moșnița Nouă, este patronul unei firme specializate în importul şi comerţul de arme. El transporta nu mai puţin de 90 de pistoale cu glonţ de calibru nouă milimetri, de diferite mărci, plus cinci arme de tir, precum şi 520 de cartuşe cu glonţ de diferite calibre. Bărbatul a prezentat mai multe documente, în mare parte expirate. De exemplu, autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare emisă de Ministerul Afacerilor Externe expirase în dnoiembrie, iar cea dată de IPJ Timiş, cu un an mai devreme. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au stabilit că armele au fost transportate în condiţii nepotrivite, nefiind securizate. Bărbatul va fi cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…