Sprijinirea proiectelor culturale

Aşa cum am menţionat în articolul de săptămâna trecută în care am prezentat programul Cultura 2007-2013, vom detalia fiecare componentă a programului, astfel încât beneficiarii eligibili şi cei interesaţi de acest program să deţină informaţiile necesare accesării unui proiect.
Programul Cultura 2007-2013 este compus din trei mari componente. Articolul de faţă îşi propune să prezinte prima componentă a programului şi anume, Sprijinirea proiectelor culturale (componenta 1).
Organizaţiile culturale sunt sprijinite pentru a dezvolta în colaborare proiecte transnaţionale şi pentru a iniţia şi implementa activităţi culturale şi artistice. În cadrul acestei componente există patru categorii, ale căror caracteristici sunt prezentate în continuare.
Componenta 1.1: Proiecte de cooperare multianuale (cu o durată de minimum 36 de luni – maximum 60 de luni). Prin intermediul primei categorii se doreşte sprijinirea dezvoltării unor relaţii de colaborare multianuale şi transnaţionale între minimum şase operatori culturali din cel puţin şase ţări participante la program, care să coopereze şi să desfăşoare activităţi culturale sectoriale şi transsectoriale comune. Sunt disponibile fonduri între 200 000 şi maximum 500 000 EUR pe an, sprijinul oferit de UE fiind limitat la maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Fondurile sunt destinate lansării sau extinderii sferei geografice de acoperire a unui proiect şi asigurării durabilităţii acestuia, după încheierea perioadei de finanţare.
Componenta 1.2.1: Proiecte de cooperare (cu o durată de maximum 24 de luni). Cea de-a doua categorie se referă la acţiuni realizate în colaborare între cel puţin trei operatori culturali din cel puţin trei ţări participante la program, operatori culturali care cooperează şi desfăşoară activităţi sectoriale şi transsectoriale. Vor fi finanţate cu prioritate acele acţiuni care explorează modalităţi de cooperare pe termen lung. Sunt disponibile fonduri între minimum 50 000 şi maximum 200 000 EUR, sprijinul oferit de UE fiind limitat la maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Componenta 1.2.2: Proiecte de traducere literară (cu o durată de maximum 24 de luni). Sprijinul oferit de UE pentru realizarea de traduceri literare are în vedere creşterea gradului de cunoaştere a literaturii şi a patrimoniului literar european, prin promovarea circulaţiei operelor literare între ţări. Editurile pot primi subvenţii pentru traducerea şi publicarea operelor de ficţiune, dintr-o limbă europeană într-o altă limbă europeană. Sunt disponibile fonduri între 2 000 şi 60 000 EUR, sprijinul oferit de UE fiind limitat la maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Componenta 1.3.5: Proiecte de cooperare cu ţări terţe (cu o durată de maximum 24 de luni). Cea de-a patra categorie se referă la sprijinul oferit proiectelor de cooperare culturală care vizează schimburi culturale între ţările care participă la program şi ţările terţe care au încheiat acorduri de asociere sau de cooperare cu UE, sub rezerva existenţei prevederilor care vizează domeniul cultural. În fiecare an, una sau mai multe ţări terţe sunt selectate pentru anul respectiv şi sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei Executive cu cel puţin patru luni înainte de termenul limită de depunere a cererilor de finanţare. Proiectele de cooperare presupun implicarea a minimum trei operatori culturali, din cel puţin trei ţări participante la program şi cooperarea culturală cu cel puţin o organizaţie din ţara terţă selectată şi presupun activităţi culturale desfăşurate în respectiva ţară terţă. Sunt disponibile fonduri între 50 000 şi 200 000 EUR, sprijinul oferit de Uniunea Europeană fiind limitat la maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Componenta 1.3.6: Sprijin acordat festivalurilor culturale europene. Scopul acestei componente este de a sprijini festivalurile cu o dimensiune europeană care contribuie la obiectivele generale ale programului (respectiv, mobilitatea profesioniştilor, circulaţia operelor şi dialogul intercultural). Valoarea maximă a subvenţiei este de 100 000 EUR, reprezentând maximum 60% din cheltuielile eligibile. Sprijinul poate fi acordat pentru o singură ediţie a festivalului sau pentru trei ediţii.
Mai multe detalii se pot obţine accesând pagina web http://www.cultura2007.ro/.

Share
Published by
Vasile Ruset

Recent Posts

De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

15 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

16 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

17 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

18 ore ago