Un timișorean riscă să fie condamnat la moarte în Malaezia, anunță Antena3. Acesta se pare că ar fi fost prins făcând trafic de droguri. Malaezia este unul dintre cele câteva state din lume care pedepsește cu moartea traficul de droguri. Dacă se va dovedi că timișoreanul era doar consumator, el ar putea primi o condamnare la închisoare pe viață.
MAE a precizat că un cetăţean român este arestat în Malaezia din luna octombrie, fiind suspectat de trafic de droguri. Cazul este cunoscut Ambasadei României la Kuala Lumpur, care a informat MAE. Familia tânărului a fost, de asemenea, informată. Consulul român la Kuala Lumpur l-a vizitat în penitenciar pe cetăţeanul român şi menţine legătura nemijlocită cu acesta. „La ora actuală, procedura judiciară iniţiată în acest caz se află în faza de urmărire penală. În consecinţă, nu s-a pronunţat încă o hotărâre judecătorească de condamnare. Întrucât ancheta este în curs de desfăşurare, informaţiile din dosar cauzei nu pot fi făcute publice. Legislaţia malaeziană este deosebit de drastică, o persoană condamnată pentru trafic de droguri fiind pasibilă de pedeapsa capitală”, a menţionat MAE.
Potrivit legislaţiei anti-drog din Malaezia, orice persoană descoperită că deţine asupra sa cel puţin 15 grame de heroină sau 200 grame de cannabis este considerată, dacă nu se dovedeşte contrariul, traficant al acelor droguri.
Drogurile precum cannabis, LSD şi cocaină sunt strict interzise în Malaezia.
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…