La trei zile de la declanșarea mișcărilor de protest din București, dar și din alte orașe din țară, premierul Emil Boc a avut, în fine, o declarație de presă. El a afirmat că violențele stradale sunt de neacceptat și nu trebuie tolerate, adăugând că s-a decis în cadrul coaliției guvernamentale ca forțele de ordine să fie autorizate să protejeze siguranța cetățeanului. “Libertatea de exprimare este garantată în România. Protestele paşnice în condiţiile legii sunt legitime, dar violenţa stradală este inacceptabilă şi de netolerat. Obligaţia statului este ca cetăţeanul să fie în siguranţă indiferent unde se află, pe stradă sau acasă”, a declarat Boc. El a mai vorbit de necesitatea dialogului ca singura cale democratică de rezolvare a conflictelor. “Am solicitat intensficarea dialogului pe toate palierele. Parlamentul trebuie să fie implicat în tot ceea ce înseamnă dezbatere public”, a spus Boc. Premierul pare să uite că tocmai din cauza lipsei dialogului au pornit aceste demonstrații, după ce guvernul a vrut să introducă cu forcepsul noua lege a sistemului sanitar. Boc n-a uitat să vorbească și de acestă dată despre modul în care guvernul a reușit să aducă stabilitate în țară, spre deosebire de alte guverne din Europa.
Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…
Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…
Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…
Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…
După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…