Categories: PoliticieniUltima ora

Adrian Nastase a primit o condamnare de doi ani cu executare

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul „Trofeul calităţii”. Fostul premier este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004.

În acelaşi dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel că aceasta va executa, dacă sentinţa va rămâne definitivă, şapte ani de detenţie. Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit câte şase ani de detenţie la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de şapte ani. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ. Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la ultimul termen de judecată, că este nevinovat şi că procesul este unul politic. Potrivit rechizitoriului, în 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, „a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»”. „În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase”, potrivit DNA. Adrian Năstase a anunțat că va contesta această sentință, imediat după ce va primi motivarea instanței.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

20 de ore ago