Conflict deschis între Inspectoratul Şcolar Timiş şi Primăria Timişoara pe tema comasărilor de şcoli. Fiecare instituţie se detaşează de aceste acțiuni şi arată cu degetul înspre partea opusă.
Scandalul izbucnit la Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara, după ce s-a aflat că unitatea de învăţământ va fi comasată cu Colegiul Tehnic Leonida, fostul CFR, a deschis războiul. “Nu are rost ca primăria să arate cu degetul spre Inspectoratul Şcolar. Patrimoniul este al autorităţilor locale şi acestea sunt responsabile de propunerile făcute. Nu inspectoratul, ci primăria propune comasările. Primăria va răspunde în faţa electoratului pentru comasări”, a spus Marin Popescu. IŞJ Timiş a fost pentru comasare la propunerea PMT, deoarce Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii avea mari datorii la chirie, iar la fostul CFR este spaţiu cât cuprinde pentru noi clase. Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că nu intră în atribuțiunile lor comasarea de școli. “Nu vrem să ne băgăm în contre şi discuţii interminabile, dar deciziile vizavi de comasări de şcoli nu le ia niciodată primăria”, spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al municipalității. Consilierii locali timişoreni vor decide în plenul din 31 ianuarie dacă unităţile de învăţământ vor fi sau nu comasate.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…