Alegeri fără istoric la preşedinţia Senatului Universității de Medicină și Farmacie. Cardiologul Daniel Lighezan, şef de secţie la Spitalul Municipal, a câştigat fără emoții funcţia de preşedinte al Senatului UMF.
La alegerile desfășurat luni, Daniel Lighezan a adunat 35 de voturi din 51 posibile. Contracandidaţii săi, Fulger Lazăr, Dan Gaiţă şi Constantin Ilie, au obţinut împreună doar 16 voturi. Voturile au fost date de noii consilieri ai UMF, aleşi în urmă cu câteva zile. Atât Lighezan, cât şi Gaiţă sunt apropiaţi de rectorul Ștefan Drăgulescu. Sursele noaste susţin că Drăgulescu a promis fiecăruia dintre cei doi că-l va susține, dar, în ultimul moment, s-a răzgândit şi l-a preferat pe Lighezan. Cea mai importantă competiţie la UMF se dă însă pe 27 februarie, când va fi ales noul rector.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…