Primii au fost românii din Londra, care s-au adunat miercuri, în faţa Ambasadei României, alăturându-se astfel protestelor din ţară. Un alt miting este planificat joi în faţa Ambasadei României din Viena, iar un altul va avea loc sâmbătă, la Strasbourg.
“Comunitatea Românii din Viena care vor să vină la un suc a decis ca, în semn de solidaritate faţă de protestele desfășurate în ultimele zile, să ne adunăm joi, la ora 18, în faţa Ambasadei României din Austria, pentru a arăta în cel mai paşnic şi respectuos mod că nu suntem indiferenţi la evenimentele din România,” spune organizatorul mitingului, George Lucian. Acţiunea a fost iniţiată pe mai multe site-uri de socializare, Lucian declarând că nu este vorba de un protest, ci doar de susţinerea celor care ies în stradă pentru drepturile lor. “Comunitatea nu are nici o implicare politică, însă respectă opţiunile celor care cred că este nevoie să transmitem un semnal de alarmă faţă de situaţia din ţară, la fel cum respect opţiunile şi celor care cred că acest lucru nu este necesar. Singurul concept politic al acestei comunităţi este că suntem mândriică suntem români”, a mai spun George Lucian.
Nici tinerii români din Strasbourg nu sunt indiferenţi. Aceştia vor ieşi în stradă sâmbătă pentru a arăta că sunt alături de protestatarii români.
[nggallery id=1008]
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…