Categories: Timp liber

Cristian Iacob, rockerul de pe vasul de croaziera / FOTO

A participat la mai multe concursuri muzicale, a câștigat unul dintre ele, dar nu a primit niciodată premiul promis. De mai bine de doi ani, cântă pe vase de croazieră și face exact ceea ce-i place. Timișoreanul Cristian Iacob și-a găsit echilibrul în alt colț de lume și nu regretă că a plecat din România.

Cristian Iacob a participat, în 2004, la concursul „Fresh Club”, găzduit de Național TV, postul fraților Micula. Premiul pentru câștigător era un videoclip și o piesă. Cristi nu a avut parte de ele nici până în ziua de azi. Avea, la vremea respectivă, 22 de ani, iar emisiunile de acest gen erau o șansă de lansare pe piața muzicală. După încă două încercări, la Megastar și Fresh Star, în 2008, timișoreanul a plecat în Irlanda. A cântat prin diverse pub-uri, dar n-a rezistat prea mult la vremea umedă și capricioasă din insulă. În 2009 a fost admis la Berklee College of Music din Boston. A fost însă nevoit să renunțe, deoarece bursa acoperea doar 10% din costurile de școlarizare. Cum un an de studiu costă peste 15.000 de dolari, la care se adaugă cheltuielile de cazare – alte câteva mii, asigurarea de sănătate și alte taxe, Cristian nu avea de unde să scoată acești bani.
Din întâmplare, ulterior, cineva i-a propus un contract pe un vas de croazieră și, în ultimii doi ani, Cristian Iacob a străbătut mările în lung și-n lat. Lucrul pe un astfel de vas te schimbă, spune tânărul. A ajuns și la Polul Nord, dar și în Africa, iar viziunea lui despre oameni și viață, în general, este acum alta. Țările lui preferate sunt Islanda și Israelul. Aflat în Norvegia, la Nordkapp, a văzut și Aurola Boreală, dar a dat și peste un cerșetor român, care „presta” în acel capăt de lume. A ajuns o dată și în Liverpool, unde a constatat că, în „The Cavern”, pub-ul în care s-a lansat The Beatles, se cântă rock live la miezul zilei…,
Cristian Iacob s-a lecuit definitiv de participările la concursurile de talente din România. E convins că multe dintre ele sunt aranjate dinainte. Acum cântă exact ceea ce-i place. „Rock-ul e un stil de viață, un mod de gândire și nu e vorba despre bani și popularitate. Rock-ul este o voce care spune sunt aici și du-te dracului dacă nu poți să mă înțelegi. Până la urmă, totul se rezuma la acel lucru indefinit, când oamenii prind ceva din muzica ta și atunci îți pui amprenta asupra vieților lor”, spune timișoreanul. În această perioadă, el lucrează cu un producator din Tel Aviv, pentru câteva melodii, și pregătește câteva surprize.

[nggallery id=1100]

Share
Published by
Gabriel Hort

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

26 de secunde ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

30 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

59 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago