Categories: Invatamant

Haos la inscrierile in clasa pregatitoare

Tehnica dă bătăi de cap celor de la Inspectoratul Școlar Timiș. Sistemul informatizat de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare și clasa întâi s-a blocat încă din prima zi. Ministrul Educației se scuză și atât.

Conducerea Inspectoratului Școlar Judetean Timiș a fost nevoită să găsească alte soluții prin care părinții să-și poată înscrie copiii în clasa întâi sau clasa pregătitoare. Marin Popescu, inspectorul școlar general, a declarat că fiecare unitate școlară va lista un formular tip de pe site, pe care îl va da părinților, care trebuie să îl completeze și semneze. Cei din școli trebuie să introducă datele în sistem în zilele următoare. Președintele Sindicatului „Spiru Haret” Timiș, Virgil Popescu, consideră că vina aparține ministerului de resort, care nu a pregătit etapa aceasta suficient de bine. Prima etapă a înscrierilor pentru clasa pregătitoare si clasa I se încheie în 16 martie. Până atunci, părinţii pot depune cererile de înscriere a copiilor la scoala de circumscriptie. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a dispus declanşarea unei anchete privind problemele apărute la hardware, precizând că acestea nu au ţinut de softul de înscriere al copiilor în clasa pregătitoare. „Ne cerem scuze pentru deranjul şi problemele pe care Ministerul Educaţiei le-a produs părinţilor. Situaţia a fost una obiectivă. Din punct de vedere tehnic, în timpul nopţii au fost două căderi de tensiune. Astea au dus la blocarea serverului, e problemă de hardware şi a fost nevoie ca întreg programul să fie trecut pe alt server. Am încercat să găsim o soluţie cât mai repede”, a spus Baba. Ministrul a precizat că a dispus o anchetă la nivelul tuturor structurilor Ministerului Educaţiei şi la ROEDU NET, agenţia de administrare a reţelei naţionale de informatică pentru educaţie şi cercetare.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

15 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

15 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

15 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

17 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

19 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

20 de ore ago