Categories: PartidePolitica

„Domnul Dan” e amenintat cu procesele de la Timisoara

Simona Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a reuşit să schimbe întreaga conducere a PP-DD Timiş. Foștii lideri, Vasile Caprea şi Stan Cucăilă, ameninţă că vor da în judecată PP-DD şi OTV, dacă „domnul Dan” a fost implicat în mascarada de la Timişoara.

În urmă cu o săptămână, Simona Man a făcut tărăboi la sediul PP-DD Timiş Ea a încercat să-l impună pe Adrian Diaconu, fost vicepreşedinte PD-L Timişoara, ca preşedinte la organizaţia muncipala a PP-DD. Conducerea de aici s-a opus şi Simona Man a ameninţat că va dizolva BPJ Timiş al PP-DD. Şi-a ţinut promisiunea, astfel că atât biroul municipal, cât şi cel judeţean au fost dizolvate. Preşedintele interimar al PP-DD a fost numit tocmai „portocaliul” Adrian Diaconu.
Fosta conducere iese acum la atac. „Eu o consider pe Simona Man cancerul acestui partid. Şi ea, şi Neagu îl mint pe Dan Diaconescu. Eu o să atac în instanţă la Comisia de Litigii. Noi am investit mulţi bani în acest partid. Am facturi, tot ce trebuie, probabil vom da în judecată PP-DD şi postul OTV, dacă domnul Dan a ştiut de treaba asta”, spune Vasile Caprea, încă preşedintele PP-DD Timiş până când va sosi hârtia scrisă în care întreaga conducere este dizolvată.
Sociologul Florentin Moghelniţchi a încercat să dea o explicaţie la ceea ce se întâmplă acum în PP-DD. „PP-DD a fost creat pentru a rupe voturi din USL. Singurul judeţ care a scăpat de sub control suntem noi – Timişul – şi există posibilitatea să câştigăm aici mai mult decât se aşteaptă PDL”, spune Florentin Moghelniţchi.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

13 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

13 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

14 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

16 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

17 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

19 ore ago