Categories: Social

Incendiu la bloc

Locatarii unui bloc din zona Soarelui au tras o sperietură zdravănă după ce un foc pornit într-un apartament de la parter amenința să se extindă în tot imobilul. Oamenii au scăpat cu o intoxicație cu fum.

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, într-un bloc din zona Soarelui. Focul a ars mocnit într-un apartament timp de mai multe minute, până când unul dintre vecinii a sesizat fumul și a sunat la 112. Incendiul, localizat la parterul blocului de patru etaje, a distrus mai multe obiecte de mobilier. Din cauza fumului gros, 20 de persoane au fost evacuate din imobil. Mai mult de jumătate dintre acestea au avut nevoie de intervenția echipajelor de pe ambulanțele sosite la fața locului, după ce s-au intoxicat cu fum. Din fericire, în apartamentul în care s-a produs incendiul nu se afla nimeni.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Noroc cu a doua repriză. Politehnica învinge până la urmă clar la Hațeg

Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…

2 ore ago

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

5 ore ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

5 ore ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

8 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

8 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

8 ore ago