Zilnic există victime civile în Siria. Oamenii mor din cauza bombardamentelor ordonate împotriva protestatarilor. Aceasta este metoda prin care regimul încearcă să zdrobească revoluţia din Siria, care a început în urmă cu mai mult de un an.
Conform estimărilor oficiale, au murit 8.000 de oameni, de la începutul revoltei – martie anul trecut, în timp ce opoziția siriană a declarat ca numărul victimelor este mai mare de 10.000 de oameni. În timp ce regimul sirian primeşte sprijin din Iran, China şi Rusia, Consiliul de Securitate este incapabil să ia o decizie crucială.
Trimisul special al ONU și al Ligii Arabe, Kofi Annan, a călătorit, în weekend-ul trecut, în Rusia și China, cele două ţări care au blocat acţiunea Consiliului de Securitate împotriva Siriei. În același timp, UE pune presiune asupra regimului Bashar al Assad. Vineri, miniștrii de Externe ai țărilor comunității europene au decis să îi sancţioneze pe preşedintele Bashar al-Assad, pe soţia lui, Asma, de origine britanică, împreuna cu mama, sora și cumnata.
Diplomaţii de la Bruxelles, miniştrii de externe ai UE, au stabilit îngheţarea activelor acestora şi interdicţia de călătorie a celor patru femei şi opt membri ai anturajului lui Assad. Assad însuşi a fost vizat înainte de această decizie, împreună cu fratele său mai mic, Maher, şi patru verișori.
În eforturile diplomatice pentru a opri vărsarea de sânge, Consiliul de Securitate a adoptat o declaraţie cerându-I lui Assad şi adversarilor săi să pună în aplicare „pe deplin şi imediat” planul de pace al lui Annan. Iniţiativa îi solicită lui Assad retragerea trupelor și armelor grele din centrele de protest, încetarea focului împotriva propriului popor, acces la toate zonele afectate de luptă şi stabilirea unei baze ONU care să supravegheze toate ciocnirile.
Purtătorul de cuvânt al lui Annan a declarat că o echipă de experţi tehnici s-a întors de la Geneva, după „trei zile de discuţii intense cu autorităţile siriene pe măsuri urgente pentru a pune în aplicare” planul. Vineri, preşedintele rus a avertizat faţă de orice încercare de a eluda autoritatea ONU. „E nevoie să fie eliminate orice lacune care ar permite Siriei să acţioneze împotriva autorităţii Consiliului de Securitate şi de a folosi forţa, fără aprobarea acestui for”, a declarat președintele rus la o conferinţă europeană de securitate de la Moscova.
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…