Categories: Social

Sambata e Ora Pamantului

Timișorenii sunt așteptați, sâmbătă seara, să participe la Ora Pământului. Este cea mai mare manifestare de mediu din istorie, continuând binecunoscuta tradiţie a stingerii luminilor în mod simbolic.

Prima ediție a Earth Hour a avut loc în 2007, la Sydney. În prezent, participă este 5.200 de orașe, din 135 de țări, ceea ce înseamnă 1,8 miliarde de oameni care vor să facă ceva concret pentru mediul înconjurător. Primăria Timişoara marchează acest eveniment printr-o serie de acţiuni care se vor desfăşura sâmbătă, cu începere de la ora 20, în Piaţa Victoriei. Programul acestora este următorul: orele 20 – 20,30, concert de percuţie susţinut de formaţia Splash; orele 20,30 – 21,30, oprirea iluminatului – observaţii astronomice în cadrul acţiunii „Astronomia pe trotuar 2012”; orele 20,30 – 20,45, jonglerii cu foc susţinute de trupa Shadows; orele 20,45 – 21, poveste pentru copii, Teatrul Merlin; orele 21 – 21,30, bal mascat sub stele (cântece şi jocuri pentru copii), în colaborare cu Organizaţia Noua Acropolă. Iluminatul public va fi oprit şi în parcurile Poporului, Central, Bucovina, Pădurice, Adolescenţilor, Petöfi Sándor şi Zürich. Mai multe detalii puteți găsi la adresa www.ora-pamantului.ro.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

La UVT a avut loc o nouă ediție a Career Days

Universitatea de Vest Timișoara a desfășurat o nouă ediție din seria „Career Days@UVT”. Evenimentul s-a desfășurat…

O oră ago

Cum se poziţionează românii între UE și SUA. Sondaj INSCOP

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

O oră ago

Actorii locali din domeniul alimentar discută despre consolidarea lanțurilor alimentare scurte și promovarea practicilor agroecologice

Mai mulți reprezentanți ai unor inițiative locale din domeniul producției alimentare, gastronomiei sustenabile, turismului responsabil…

2 ore ago

Centura Vest nu are încă autorizație de construire. Au fost stabilite 13 puncte de descărcare arheologică pe 14 kilometri de drum

În acest moment, pentru Centura Vest nu este emisă de către Ministerul Transportulor autorizația de…

2 ore ago

La Casa Maghiară din Timișoara va avea loc Cupa de șah „Bastion” – ediția I

Cel mai nou spațiu renovat în cadrul Casei Maghiare, clădirea achiziționată de comunitatea maghiară din…

3 ore ago

Radarele “tari” montate de Primăria Timișoara intră în verificare metrologică

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, vrea monitorizarea și sancționarea șoferilor care circulă în oraș, cât mai…

3 ore ago