Cătălin Cazacu a câștigat etapa a doua din Cupa ROSBK, desfășurată în perioada 20-22 aprilie la Pannonia-Ring, în Ungaria. Echipa timișoreană Taifun Racing a fost reprezentată la această etapă de trei piloți: Cătălin Cazacu și Florin Neacșu, la clasa Superbike, respectiv Cosmin Costescu, la clasa Supersport.
Circuitul Pannonia-Ring are o lungime de 4.740 m și a fost special construit pentru motociclete. Este considerat printre cele mai tehnice trasee care vizează atât experiența piloților, cât și setările motocicletelor.
Încă de vineri, Cătălin Cazacu și-a impus un ritm bun în antrenamente și a obținut o poziție bună pe grila generală pentru cursa de duminică. „A fost a doua etapă la care am concurat pe motocicleta BMW S1000RR și m-am simțit mai mult mai confortabil. Câștigarea acestei etape mă face să aștept cu nerăbdare următoarea întrecere”, a declarat Cazacu.
Cosmin Costescu a încheiat calificările pe poziția patru în rândul piloților, iar ziua cursei a fost cu noroc pentru el. „Am reușit să revizionăm suspensia motocicletei cu ajutorul partenerului nostru de la Pannonia-Ring și am compensat din puterea mai slabă a motocicletei. La start am pornit bine și locul trei obținut la sfârșitul cursei a fost mai mult decât puteam să sper”, a spus, mulțumit, pilotul timișorean, în același timp managerul echipei.
Următoarea etapă din calendarul pe care echipa Taifun Racing și l-a propus este programată la Brno, în Cehia, peste trei săptămâni.
[nggallery id=1188]
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…