Categories: Economic

Georgica Cornu se considera o victima a razbunarii lui Gheorghe Seculici

Georgică Cornu spune că acțiunile DNA din ultima perioadă au legătură cu președintele PSD Arad, Gheorghe Seculici. Omul de afaceri susține că acesta nu vrea decât să se răzbune pentru o tranzacție de acum câțiva ani. Cornu îl face pe primarul Gheorghe Ciuhandu „baron local” și nu înțelege de ce toată lumea se leagă de averea sa.

Georgică Cornu afirmă că, în ultima perioadă, este supus unor presiuni incredibile venite din partea autorităţilor din Arad şi din Timiş. Săptămâna trecută, DNA a făcut verificări la Primăria și Consiliul Județean Arad, în ceea ce privește dosarele cu care firmele lui au câștigat diverse licitații. „Ni s-au cerut copii referitoare la anumite contracte încheiate între municipalitatea Arad și Confort SA începând cu 2009. Nu s-au solicitat informații despre toate contractele pe care le avem cu această firmă, ci numai despre unele anume”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Ea susține că verificările au legătură cu documentele prezentate, anul trecut, de Georgică Cornu, drept recomandări pentru a putea participa la două licitații, care, ulterior, au fost anulate. În luna ianuarie, primarul Gheorghe Ciuhandu a afirmat public faptul că, în acest caz, este vorba de niște falsuri „grosolane”. Surse apropiate anchetei spun că procurorii DNA au solicitat acte legate de firmele lui Georgică Cornu și de la alte primării din județul Arad.
„Regele asfaltului din Banat” a reacționat. „Toată lumea spune că am sute de milioane de euro şi trăiesc pe picior mare. Datoriile şi creditele la bănci pe care le au firmele mele sunt mai mari decât proprietăţile şi afacerile pe care le am. Deci nu înţeleg de ce lumea spune că am bani, când eu, de fapt, nu am. Domnul Ciuhandu, spre exemplu, este un baron local, care are în spate chiar Primăria Timişoarei. De multe ori a trebuit să mă lupt cu angajaţii zeloşi din Primăria Timişoara, pentru ca legea să fie respectată”, spune Cornu.
El explică acțiunea DNA de la Arad printr-o răfuială personală a lui Gheorghe Seculici, președintele PDL Arad. „Domnul Seculici are o problemă mai veche cu mine, de când am cumpărat societatea Conar. Acum a trimis DNA-ul să mă ancheteze. Nu-mi este frică, pentru că ştiu că sunt curat. La Arad, în ultimii doi ani am câștigat doar nouă din cele 53 de licitații la care am participat”, a mai spus Georgică Cornu. În același interval, în Timișoara, firmele pe care le patronează acesta și-au adjudecat două din cele 11 licitații la care s-au înscris. „Nu avem nimic de declarat referitor la acuzele formulate de domnul Cornu. Este treaba lui ceea ce declară, la fel cum este treaba organelor de anchetă să facă lumină în cazul firmelor acestuia”, a declarat Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

51 de minute ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

O oră ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

3 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

3 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

7 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

7 ore ago