Categories: Sănătate

Igienizarea dentara profesionala

Pentru că foarte multă lume se întreabă ce înseamnă „igienizare dentară”, vom explica acest termen în câteva rânduri. Igienizarea dentară este de două tipuri: igienizarea profesională și igienizarea personală, individuală.

Igienizarea individuală se realizează de către fiecare din noi acasă, zilnic, minimum de două ori pe zi (dimineața și seara), cu ajutorul periuței de dinti și al pastei, dar și al mijloacelor auxiliare de igienă dentară: ață dentară, apă de gură, periuțe interdentare. Periajul zilnic trebuie completat la șase luni de o ședință de igienizare făcută în cabinet, adică detartraj și periaj al depozitelor care nu se pot îndepărta doar cu periuța dentară. Este cea mai bună metodă de a preveni gingivita și boala parodontală.

Igienizarea profesională constă în următoarele manopere: detartraj, periaj, airflow și uneori fluorizare. Este recomandat să se efectueze în mod normal o dată la șase luni. Pentru pacienții cu lucrări fixe și implanturi se recomandă a fi efectuată o dată la patru luni, iar fumătorii ar trebui să efectueze această operațiune o dată la trei luni.

Detartrajul este o procedură stomatologică profilactică prin care se îndepărtează tartrul și placa dentară formate pe suprafața supragingivală (smalț), respectiv subgingivală (ciment) a dinților. Tatrul dentar supragingival este și cel mai întâlnit; acesta este la început încolor, apoi capătă o nuanță maronie și dă un aspect inestetic danturii, totodată producând halenă și carii.

Tartrul subgingival este mai dur și mai închis la culoare, iar în timp își mărește volumul și desprinde gingia de pe dinte, producând un mediu prielnic dezvoltării bacteriilor și duce in final la pierderea dinților. După detartraj este normal ca pacienții să simtă o ușoară sensibilitate la nivelul dinților și gingiilor sau să apară sângerarea, dar aceste efecte vor dispărea în scurt timp.

Detartrajul se realizează cu un aparat cu ultrasunete și constă în îndepărtarea tartrului supra și subgingival, dar și a colorațiilor de pe dinți. Suprafețele rezultate după detartraj se finisează cu periaj profesional, gume, airflow (jet de bicarbonat de sodiu și apă sub presiune), lăsând suprafețe dentare ușor de periat.

Ceea ce trebuie știut este că detartrajul ultrasonic nu este dăunător smalțului dinților, acționând doar asupra depozitelor de tartru. În timpul detartrajului ultrasonic este posibil să apară o ușoară senzație dureroasă determinată în special de expunerea rădăcinilor dentare cu gingia deja retrasă în cavitatea bucală. Această sensibilitate poate persista mai multe zile, până la o săptămână, fiind declanșată de alimente reci sau dulci, ea dispărând imediat după încetarea acțiunii lor.

Pe lângă detartrajul ultrasonic în cadrul igienizării profesionale se mai poate folosi un dispozitiv care se numește Air Flow. Acesta utilizeaza apă, aer și pulbere de bicarbonat de sodiu pentru a îndepărta petele, placa și depozitele moi de pe suprafețele dinților. Datorită pulberii ușor abrazive de bicarbonat, se realizează în același timp și lustruirea suprafetelor igienizate. Este foarte eficient în îndepărtarea petelor nicotinice și de gudron la fumători.

Periajul stomatologic profesional se realizează după detartrajul cu ultrasunete și are ca rol lustruirea și netezirea suprafețelor dentare. Acest procedeu se realizează cu perii impregnate cu diferite substanțe și gume, pufuri, polipanturi. Se folosește o pastă de dinți profesională cu o granulație crescută sau medie în funcție de existența colorațiilor pe dinti. În unele cazuri se periază și limba în porțiunea sa posterioară. Apoi cu ajutorul unor benzi abrazive și al aței dentare se curăță spațiile dintre dinți.

Igienizarea dentară este recomandat să se realizeze înaintea începerii tratamentelor stomatologice și apoi regulat, la interval de trei-șase luni, în funcție de recomandările medicului dentist. În următorul articol vom vorbi despre igienizarea personală pe care o realizează fiecare individual, acasă.

www.dentaldesign.ro

Share
Published by
Andreea Milos, medic dentist

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago