Galeria Calina anunţă expoziţia „The Golden Hours” a artiştilor Saddo şi Aitch, parte a programului curatorial Camera Lucida, coordonat de Diana Marincu. Vernisajul are loc luni, la ora 18.
Fiecare dintre noi păstrează în secret o colecţie de amintiri, jurnale, cărţi de poveşti şi dinţi de lapte. Mare parte din ceea ce suntem astăzi se datorează lucrurilor care ne-au populat copilăria. Aitch îşi reconstruiește istoria personală prin alter-ego-urile și personajele propriei biografii. Ea se întoarce într-un univers care, la șapte ani, încăpea într-un apartament cu trei camere, „locuit” de bunici, zâne, mirosuri familiare și furnici înfricoşătoare.
Artistă, ilustratoare, creatoare de haine şi accesorii, Aitch a studiat grafica la Timişoara, a locuit o vreme la Berlin şi acum e în Bucureşti, ocupându-se de un proiect numit VatraCollective. A început să deseneze creaturi bizare în timpul liceului și a dezvoltat aceste creaturi fantastice tot mai mult, până a ajuns să le strângă pe toate într-o carte ilustrată despre „Monştri Domestici”.
Saddo este membru fondator al unuia dintre primele grupuri de street art din România, The Playground. Activitatea sa de street artist i-a adus un aer proaspăt şi distractiv în procesul de a face artă. Astfel, i s-a deschis calea spre scena de street art naţională şi internatională, spre arta lowbrow / pop surrealism şi spre o activitate intensă în expoziţii şi galerii din Bucureşti, Timişoara, Berlin, Viena, New York, Copenhaga, Montreal, Los Angeles, Glasgow, Stockholm, Salvador etc.
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…