Categories: Alegeri

„Planu’ Raducanu” a ajuns in zona Traian

Ion Răducanu, candidatul UNPR la Primăria Timișoara, și-a prezentat proiectul de management în zona Traian, parte a Colegiului IV. „Planu’ Răducanu” are ca scop readucerea Timişoarei în rândul marilor oraşe din România.

Alegătorii din Colegiul IV i-au prezentat lui Ion Răducanu problemele concrete ale zonei, printre care se numără poluarea aerului și cea fonică, lipsa de spaţii verzi şi starea deplorabilă a unor străzi. Una dintre cele mai grave probleme este cea a poluării industriale, cauzate de fabricile de pe fosta platformă UMT.

Majoritatea persoanelor s-au plâns de casele degradate în care locuiesc, de condiţiile insalubre din locuinţele primăriei, de instalaţiile de apă şi canal învechite, dar şi de mizeria şi infracţionalitatea de pe străzile din zona Traian.

„E uşor să stai deoparte şi să critici sau să râzi. Nicolae Robu le transmite timişorenilor mesaje video din spital, îmbrăcat la costum şi cravată. Interesant este că şi până să intervină regretabila problemă de sănătate, Robu s-a ferit de zonele sărace ale oraşului.

Acelaşi lucru îl face şi Adrian Orza, care, în loc să îşi vadă de atribuţiile de viceprimar pentru care este plătit, vizitează pe ascuns spitale de stat unde ameţeşte bolnavii cu promisiuni. Acelaşi viceprimar pe mandatul căruia două spitale au fost acaparate de mafia romilor de catifea şi acum trebuie evacuate. În restul timpului, Orza stă pe Facebook.

Nu-mi asum vreun merit, însă aş vrea să îi văd pe Robu, Orza şi Ciuhandu măcar la o întâlnire nearanjată, faţă în faţă cu timişorenii săraci şi umiliţi din Traian, din Fabric sau din colonia Kuncz. Eu nu am nici o problemă să mă duc în mijlocul acestor oameni care s-au săturat de minciunile şi umilinţa ultimelor trei mandate,. E şansa lor să îşi schimbe viaţa pe data de 10 iunie”, a spus candidatul UNPR pentru funcţia de primar al Timişoarei.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

2 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

4 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

4 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

4 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

4 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

4 ore ago