Categories: Sport

BC Timisoara, pas gresit in finala / FOTO

BC Timișoara a început rău cea de-a doua finală pe care o joacă vreodată. Adversarul este același ca și în 2009: CSU Asesoft Ploiești, care și-a adjudecat primul meci, desfășurat în Sala „Constantin Jude”, cu scorul de 104-89. Meciul al doilea e joi seară, tot de la ora 20.

În 2009, BC Timișoara pierdea, în fața lui CSU Asesoft Ploiești, prima sa finală din istorie. Trei ani mai târziu, cele două formații se întâlnesc din nou în lupta pentru titlul de campioană. Acesta va reveni team-ului care reușește primul patru victorii. Momentan, scorul este 1-0 pentru ploieșteni, care au câștigat cea dintâi partidă, jucată, miercuri seară, în Sala „Constantin Jude”.

Până la acest joc, BC Timișoara a reușit să plece învingătoare în trei din cele patru meciuri jucate în sezonul regulat. În premieră, timișorenii au învins pe terenul ploieștenilor, în etapa cu numărul 14. Din păcate, jucătorii lui Predrag Badnjarevic nu au putut să-și treacă în palmares, încă, victoria a patra.

CSU Asesoft Ploiești, care este la a noua finală a campionatului, a jucat mai bine și a reușit un număr impresionant de „trițe”. Este însă la fel de adevărat că partida a fost presărată cu greșeli de arbitraj, majoritatea în defavoarea gazdelor, spre nemulțumirea spectatorilor care au umplut până la refuz sala de sport.

Cel mai bun marcator al timișorenilor a fosr Jovanovic, cu 24 de puncte, urmat de Popescu, Archie și Cuic. De la oaspeți s-a remarcat Vlahovic, cu 26 de puncte, secondat de Burlacu, Hardgrove și Santana. Meciul al doilea se joacă joi seară, în același loc și de la aceeași oră. Accesul spectatorilor în sală este permis de la ora 19.

[nggallery id=1214]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

36 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

57 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 ore ago