Categories: Timp liber

Doua zile de super-expozitie canina

1.500 de câini înscrişi, din 22 de ţări, nouă ringuri, şapte arbitri din străinătate, doi din România şi exemplare canine dintre cele mai frumoase – toate acestea le veţi găsi la cele două expoziţii care au loc, la sfârșitul săptămânii, la Timișoara.

Iubitorii de câini sunt aşteptaţi, sâmbătă şi duminică, la Arena Aquasport din Timişoara, unde vor avea loc trei noi expoziţii chinologice internaţionale.

Cei mai frumoşi câini din România, dar şi din alte 22 de ţări, inclusiv din Mexic, vor concura pentru obţinerea titlurilor de campion de club, CACIB, cel mai bun exemplar al rasei sau cel de campion al României.

„Avem înscrişi 667 de câini în prima zi de CACIB, 705 în cea de a doua zi, plus 123 de câini înscrişi la expoziţia de specialitate organizată de Dac Moloss Club România. Sunt proprietari care provin din 22 de ţări, inclusiv din Mexic”, a declarat Daniela Radu, preşedintele AChR Timiş.

Printre rasele prezente se numără Cane Corso, Scottish Terrier, Bull Terrier mini, Yorkshire Terrier, Coton de Culear, Chinese Crested, Maltese, Tibetan Spaniel, Chihuahua, Boston Terrier sau American Bull Terrier. În plus, în expoziţie va fi prezentată şi cea de a patra rasă românească, aflată în curs de omologare, Ciobănescul Corb.

În fiecare din cele două zile de expoziţie, întâlnirea se va termina în ringul central cu apreciatele competiţii pentru desemnarea celui mai bun baby, puppy, junior, cel mai bun câine al expoziţiei. Nu vor lipsi demonstraţiile de dresură.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

4 ore ago