Orza „pedaleaza” spre primarie pe investitiile lui Ciuhandu / FOTO

Teoretic, PNȚCD, partid mic și fără posibilități financiare, nu prea are de unde să-i asigure lui Adrian Orza, candidat la Primăria Timişoara, o campanie susținută. Practic, grație sprijinului neprecupețit al lui Gheorghe Ciuhandu, „tatăl politic” al lui Orza, actualul viceprimar a avut la dispoziție câteva milioane de milioane de euro. Acesta este costul diverselor obiective de interes public inaugurate exact în timpul campaniei.

Adrian Orza, mare fan Facebook, se laudă pe rețeaua de socializare cu redeschiderea Parcului Copiilor. Trei milioane de euro și opt ani de promisiuni – asta se ascunde în spatele inaugurării oficiale care va avea loc exact pe 1 iunie. Lucrările au fost efectuate de Horticultura SA, care a subcontractat o parte din ele către Drufec, un mai vechi partener de afaceri al municipalității. Trenulețul de 80.000 de euro adus din Canada, via Elveția, stârnește încă multe nedumeriri.

Parcul Rozelor a primit un „lifting” de 1,3 milioane de euro, care presupune înlocuirea gardului, montarea unei bănci și a unor corpuri de iluminat noi-nouțe, desenarea aleilor și, bineînțeles, plantări de trandafiri. Florile costă între 4 și 25 de euro firul, în funcție de proveniență. Parcul a fost redeschis cu sobor de preoți și tot tacâmul. Adrian Orza și Gheorghe Ciuhandu au stat mândri sub umbrelele ținute de diverși țuțări, fiindcă vremea n-a prea ținut cu reprezentanții primăriei.

Adrian Orza a participat și la inaugurarea lucrărilor la pasajului subteran de la intersecţia Michelangelo. Este unul dintre punctele nevralgice ale traficului din Timișoara, trecut cu vederea până în această campanie electorală. „MotOrza” și încă șeful său au pus, într-o groapă de lângă trotuar, un tub metalic cu numele lor şi cu proiectul. Chiar dacă nu vor începe decât peste trei luni – deci graba la inaugurare nu se prea justifică – lucrările vor fi gata cât ai zice pește. „Lucrările la pasajul subteran de la intersecţia Michelangelo vor începe în luna august şi vor dura un an şi jumătate”, spune candidatul PNȚCD.

Maternitatea Odobescu s-a ales și ea cu promisiuni de investiții de două milioane de euro, dar numai în cazul în care „CurățătOrza” iese primar. Actualul viceprimar a vizitat spitalul care mustește de igrasie și nu l-a durut gura să promită. Că doar nu dă de la el. Centrul stomatologic pentru elevi al Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară din cadrul Primăriei Timişoara n-a costat „decât” 15.000 de euro. Clădirea în care funcționează acesta, deși ultracentrală, este într-o stare avansată de degradare, iar zidul din spate se surpă implacabil de mai mulți ani.

Pe de altă parte, strategia inaugurării unor obiective de interes public exact în mijlocul campaniei electorale nu e nouă. Ea a dat roade până acum în ceea ce-l privește pe Gheorghe Ciuhandu, care încearcă acum aceeași „magie” pentru protejatul său. După 10 iunie se va ști dacă a funcționat sau nu.

[nggallery id=1230]

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

21 de ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

22 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

22 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

22 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

23 de ore ago