O tânără de 21 de ani riscă ani grei de închisoare pentru că şi-a bătut copiii. Totul s-a întâmplat sub privirile îngrozite ale timişorenilor care treceau prin faţa Catedralei. Femeia şi-a bătut copiii, în vârstă de 1, 3 şi 4 ani, pentru că nu au strâns destui bani la cerşit.
“În timp ce executau serviciul de patrulare, poliţiştii Secţiei 1 au observat în faţa Catedralei Mitropolitane o femeie de aproximativ 21 de ani care era însoţită de trei copii minori. Aceasta îi punea să apeleze la mila timişorenilor, iar când nu făceau acest lucru, îi lovea”, declară Andreea Cinteză, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.
Tânăra s-a ales cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor şi ar putea fi decăzută din drepturile de mamă. Mai mult, ea riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. Am încercat să contactăm reprezentanţii DGASPC, pentru a afla ce se va întâmpla cu cei trei copii, însă până la această oră nu a fost autorizată o declaraţie referitoare la acest caz.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…