Categories: Sport

„Reversul medaliei” , cu Andreea Raducan

A aflat, pe propria piele, cât de greu se învață lecțiile de viață, dar și că, odată înțelese, acestea aduc numai victorii. Acum, împărtășește lumii propria experiență. Andreea Răducan, multiplă campioană olimpică şi mondială, își lansează, la Timișoara, cartea autobiografică „Reversul medaliei”.

Andreea Răducan vine la Timișoara sâmbătă, la Iulius Mall. Ea se va întâlni cu fanii la ora 15, la eveniment urmând să participe și alte alte nume mari ale gimnasticii româneşti, precum Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Maria Olaru şi Andreea Ulmeanu.
„Reversul medaliei” este o carte despre sportul de mare performanţă, despre o sportivă care a găsit resursele necesare pentru a merge mai departe după nedreptatea de la Jocurile Olimpice de la Sydney.
„Această carte autobiografică a fost scrisă la dorinţa publicului, care a urmărit tremurând de emoţie în faţa televizorului competiţiile gimnastelor din România. Şi eu am fost una dintre ele. Performanţele sunt asemănătoare, însă povestea fiecăreia este diferită”, spune Andreea Răducan.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/AndreeaRaducanOfficial.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

44 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

46 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

55 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago