Profesorii universitari Daniel Vighi, Ciprian Valcan, Smaranda Vultur și Viorel Marineasa au cerut, la finele săptămânii trecute, demisia lui Victor Ponta. Ei și-au motivat gestul prin prisma acuzațiilor de plagiat aduse primului ministru. Universitatea de Vest, prin vocea rectorului Marilen Pirtea, se delimitează de această acțiune.
„Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim-ministrul României, obligă moral mediul academic și asociațiile civice interesate de calitatea învățământului să declanșeze o dezbatere națională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluție. (…) De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învățământului și cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singura șansă de a putea începe cu adevărat, și pe temelii morale, reclădirea școlii românești”, spun cei patru angajați ai Universității de Vest, într-o scrisoare deschisă.
Demersul celor patru este susținut de Societatea Tinerilor Universitari din România, Grupul de Reformă Universitară și Asociația Ariergarda. Pe lista celor care sprijină această inițiativă apărea, la un moment dat, și Universitatea de Vest. Asta, până când s-a sesizat rectorul Marilen Pirtea.
„Deoarece într-o serie de articole apărute în mass media legate de solicitarea demisiei Primului Ministru, există formulări de natură a sugera implicarea instituţională a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), facem precizarea că iniţiativa persoanelor semnatare este una personală și nu a rezultat în urma consultării UVT asupra acestui demers”, precizează rectorul.
Daniel Vighi a declarat, la rândul lui, luni, că „semnăturile aparţin unor cadre didactice din asociaţii civice universitare sau în nume propriu”, delimitând, de asemenea, apelul de instituția al cărei angajat este. Universitatea de Vest a achiziționat, recent, un performant soft antiplagiat. Prezentat public cu mare tam-tam, programul s-ar putea dovedi util în cazuri de acest gen. Fără parti pris-uri.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…