Categories: SocialUltima ora

Duminica Rusaliilor

Duminica Rusaliilor – sau Pogorârea Sfântului Duh – este o sărbătoare creștină importantă, care se ține întoteauna duminica, la 50 de zile după Paști. De altfel, i se mai spune Duminica Cincizecimii. Sărbătoarea are și o mulțime de superstiții.

Rusaliile sunt preluată din mitologia romană, unde Rosalia, Sărbătoarea Trandafirilor, era o zi închinată cultului morților, când se aduceau ofrande pentru îmbunarea sufletelor celor dispăruți. Din punct de vedere bisericesc, această sărbătoare este considerata ziua de naștere a Bisericii creștine.

Conform Sfintei Scripturi, în această zi, Duhul Sfânt s-a pogorit asupra Sfinților Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei în toate colțurile lumii. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc la 50 de zile de la Învierea lui Isus din Nazaret. De aceea, sărbătorii i se mai spune Cincizecime.

În mitologia românească, Rusaliile sunt cunoscute sub nume diferite: iele, zâne, șoimane, milostive, doamne etc. Ele sunt respectate, dar nu îndrăgite, pentru că în popor se spune că aduc tot felul de boli. Rusaliile umbla îmbrăcate în alb, dansează în văzduh și caută locuri neumblate. Locurile unde au jucat rămân arse și neroditoare.

La sat, unde tradiția se păstrează încă, oamenii duc la biserică, pentru sfințire, crengi de tei și nuc. Acestea se agață apoi la streașina caselor sau la icoane. Se spune că ele te vor apăra de cele rele. Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vara pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii.

Preoții și sătenii ies pe câmp în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.

Superstițiile de Rusalii sunt numeroase. În această zi, oamenii poartă pelin la brâu sau în sân, pentru a fi feriți de iele. În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în arbori sau în locuri inalte și nici să călătorești departe de casă. Rusaliile îi pedepsesc pe cei care lucrează în această zi considerata a dansului lor, și nu o prețuiesc cum se cuvine.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, strachini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. În cimitire, mormintele sunt curățate și impodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioada în care se desfășoară ceremonialul de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția ofrandelor și de respectarea ritualului.

Share
Published by
Dana Popa
Tags: sarbatoare

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

7 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

13 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

13 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

14 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

14 ore ago