Slagar la varful PSD: „Se-aud in zare, zeci de dosare… hai liberare!”

Petrecerea cu zurgălăi a lui Adrian Năstase către locul unde va fi încarcerat până la eliberarea sa pentru bună purtare este, într-adevăr, un eveniment deosebit în România. De oriunde privești lucrurile, nu are cum să nu te surprindă condamnarea președintelui Consiliului Național al PSD. Clasa politică este mâhnită și preocupată. Mai ales în zona ajunsă la putere. Pe undeva îi și înțeleg pe oamenii ăștia. Pare nedrept să fii membru PSD, să trăiești printre atâția hoți și să plătească numai unul și tocmai când ai ajuns la putere…

„Pentru ce atâta nedreptate?”, și-ar striga disperarea orice lider de organizație sătească. Pentru colectarea frauduloasă de fonduri în campania electorală? „Asta e culpă, băga-mi-aș?!” Când numai Dumnezeu și trezorierii știu cu câți bani negri s-au făcut campaniile electorale ale PSD și nu numai, să nu se supere cumva celelalte partide parlamentare.

Ce să zică într-o asemenea situație Viorel Hrebenciuc sau Miki Șpagă? Nu le-ar crăpa ăstora obrazul de rușine, dacă nu chiar de invidie? Dar Oprișan de la Vrancea ori Dragnea de la Teleorman? Sau atâția alți baroni locali care n-au făcut cu nimic mai puțin penal decât mentorul lor în perioada în care Năstase conducea țara după cum îi dictau mușchii fesieri? E ca și cum, la 62 de ani, fostul premier s-ar fi răstignit pe cruce cu capu-n jos pentru păcatele PSD-ului, devenind un adevărat mucenic pentru condamnabilii partidului. Privind însă mai detașat lucrurile, prin ochii unui sculer matrițer olandez detașat la uzinele „23 August” din București, categoric, doi ani de închisoare, finalmente opt luni cu executare, pentru fostul premier este o justiție făcută cu multă indulgență.

Nu trebuie să fii judecător la înalta curte de casație să te minunezi nu atât pentru faptele din dosarul „Trofeul Calității”, de unde i se trage condamnatului, ci doar trecând prin fața reședinței familiei Năstase din București. Nu trebuie să mai cauți pe la Cornu sau pe la mătușa Tamara, ci doar să te oprești și să fumezi o țigară în fața casei de neam prost din Zambaccian și automat fugi în instanță și dai cu ciocănelul pentru vreo cinci ani cu executare. Scurt, fără să stai pe gânduri, după care tragi o raită pe la toate vilele ridicate din salarii de demnitari măcar de când am intrat în UE, dacă nu de la descălecatul lui Iliescu în Comitetul Central.

Ca și Al Capone, și Adrian Năstase va plăti poate pentru cea mai neînsemnată culpă a sa. Pentru regimul semimafiot pe care l-a păstorit între anii 2000 și 2004 nu va mai da nimănui socoteală. Pentru felul în care clica sa politică a sugrumat libertatea de exprimare a jurnaliștilor și a magistraților ce încercau cu naivitate să facă justiție, pentru ce i s-a întâmplat procurorului Panait înainte de actul său suicidal, pentru corupția încurajată în România ca politică de stat și pentru atâtea altele, Adrian Năstase nu va mai plăti, probabil, niciodată.

Am auzit tot felul de păreri exprimate după epocala condamnare. Că Ponta l-ar fi lăsat din mână pe Năstase sau că este vorba de o manevră a lui Băsescu. Ponta, săracul, n-are nicio vină. Da, dacă fostul premier ar fi scăpat de închisoare, i-ar fi putut mulțumi frumos lui Victoraș, dar așa, nu. Băsescu? Cine crede că Băsescu ar putea comanda cinci judecători în noua conjunctură politică nu știe pe ce lume se află. Însă dacă vrem să mulțumim cuiva pentru această luminare la vârful Justiției și nu știm cui, atunci să ne adresăm elogios Uniunii Europene și mecanismelor sale de monitorizare pentru România, fără de care, în mod evident, orice sfat ne intra pe o ureche și ieșea pe cealaltă.

Europa primește din România un semnal pozitiv. Numai că, în timp ce constată că la București, Justiția începe să funcționeze, Europa mai primește și semnalul că un înalt demnitar plătește doar în fața unei sentințe date de o instanță. Și că orice altă pedeapsă autoimpusă din rațiuni de moralitate nu poate fi concepută pe Dâmbovița, vezi cazul de plagiat al premierului Ponta sau al lui Titus Corlățean, băiatul ăla de mingi ce joacă rolul de ministru al Justiției. Vă mai amintiți ce-a spus personajul cu pricina? Că „procurorul de caz ar trebui arestat, dacă Năstase nu este condamnat”, e adevărat, referindu-se la un alt dosar Năstase aflat pe rol în justiție. Dar dacă totuși e condamnat, domnule ministru, n-ar fi bine să vă dați dumneavoastră puțin demisia, dacă tot nu vă arestează nimeni?

Cui i-a trecut cumva prin cap că, gata, s-a rezolvat problema Justiției în România, să știți că se înșală amarnic. Campanii electorale finanțate murdar au mai fost căcălău și înainte, și după episodul Năstase, investiții taxate din greu cu comisioane ascunse, la fel, iar dosarele se prăfuiesc la greu prin parchete. Una peste alta, cu ce suntem mai câștigați noi din tot ce-a produs cazul Năstase în sfânta zi de 20 iunie 2012 este prudența care-ar trebui să-i cuprindă pe politicieni când vor să mai iasă, în haită, la furat. Să nu uite dumnealor că odată și-odată tot vor ajunge și să-și sărbătorească frumoasa vârstă de 62 de ani.