Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte. Parlamentul a adoptat, vineri seara, hotărârea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, cu 256 de voturi „pentru”. Crin Antonescu devine astfel preşedinte interimar.
Din cei 372 de parlamentari care şi-au exercitat votul, 256 au votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu. Pentru suspendarea preşedintelui erau necesare 217 voturi. Proiectul de hotărâre privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a avut două articole, unul referindu-se la suspendare, celălalt, la interimatul funcţiei.
Parlamentarii au dezbătut vineri, în plenul reunit, cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a fost prezent la dezbateri şi a intervenit de două ori. În discursul final, preşedintele a lansat un atac dur la adresa lui Victor Ponta şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, iar lui Crin Antonescu i-a lăsat o foaie pe care să-şi scrie demisia în cazul în care va câştiga referendumul. Băsescu a părăsit de două ori sala de plen: prima dată în timpul discursului lui Crin Antonescu, a doua oară în timp ce vorbea Călin Popescu Tăriceanu. (sursa foto: infopolitic.ro)
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…