Categories: Zâmbete amare

Daca si nea Jean s-a saturat de Basescu…

… e clar ca lumina zilei: nopțile președintelui suspendat sunt numărate. După aproape opt ani de zile și nopți în care a făcut ce-au vrut mușchii lui de matelot versat, a venit vremea să plece. Nu-i mai puțin adevărat că parcă și-a dorit cu dinadins acest lucru, încă de când încerca să se urce în spatele fostului premier Tăriceanu. (Că așa era el obișnuit de pe mare, să fie dus în spate de câte un inferior.) Premier care nu și-a asumat însă statutul de slugă așa cum, mai târziu, cu mare făloșenie și l-a asumat micul mare premier Boc. Desfășurat într-o zi, două, trei sau până iese numărătoarea, referendumul se îndreaptă spre un implacabil destin: demiterea lui Traian Băsescu.

M-am convins de acest lucru după mitingul de la Timișoara. Nu, nu m-a convins nici „berlinezul” de serviciu Crin Antonescu, nici apocalipticul economist Nick Țăran, nici măcar gurmandul Mircea Dinescu, ca să nu mai vorbim de sforarul șef al PNL Timiș, Cristian Bușoi. M-a convins, în schimb, prezența în piață a veșnicului secretar al primăriei, Ioan Cojocari. Atunci când nea Jean își asumă plenar simpatiile (sau mă rog, antipatiile), e clar că treaba-i oablă.

De un oportunism și o abilitate speculativă incredibile, nea Jean nu s-ar fi afișat niciodată alături de perdanți. Asta poate și fiindcă beneficiază de serviciile celui mai mare specialist în sondaje de opinie și/sau profeții, recte frizerul său din Piața Dacia. Și aici n-ar trebui marginalizat un alt participant la miting, și anume Ghiță Ciobanu. Nici n-a cântat cocoșul trei luni de când lăuda performanțele lui Băsescu, Boc, Udrea etc., iar acum s-a numărat în primele rânduri ale celor care urlau din toți bojocii „Jos Băsescu!”.

Iar ca nea Jean și Ghiță „Vamă” sunt mulți în țara asta. Colcăie peste tot. Și mai pe jos, și mai pe sus. Înainte colcăiau pe lângă Băsescu, Udrea și compania, iar acum se gudură pe lângă Crin, Ponta, Felix și alți „revoluționari ai bunului simț”. Ei dau semnalul schimbării. Așa cum niște rozătoare purtătoare de ciumă – care au împrumutat din caracteristicile lor personajelor de mai sus – părăsesc corăbiile înainte ca acestea să ia apă. Și tot ele vor pleca primele și când corabia USL se va scufunda, mai repede sau mai târziu.

Dar acum au dreptate, și anume că Traian Băsescu va fi înlăturat. Și pentru asta nu trebuie să se mai opintească, dincolo de orice limită a ridicolului și penibilului, nici salariații de pe plantația lui Felix, pe de o parte, dar nici de pe a „mogulului bun” Păunescu, pe de altă parte. Chiar și Nostradamus era o glumă pe lângă nea Jean și domn Ghiță.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

19 minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

36 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

39 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago