Mariea Ştefan şi Francisc Halasz, cei doi inspectori şcolari generali adjuncţi, rămân pe funcţii, deşi PSD Timiş şi-a stabilit deja oamenii care ar fi urmat să le ia locul. Ultimele mutări de pe scena politică par să fi liniștit lucrurile la IȘJ.
Mariea Ştefan (UNPR) este de neclintit din fruntea IŞJ Timiş, după ce partidul din care face parte a încheiat o alianță cu PSD. Aceasta este înregistrată la tribunal, astfel că ar trebui să fie îndeajuns de solidă ca să-i asigure postul lui Ștefan.
Şi Francis Halasz pare să aibă viaţă lungă la Inspectoratul Şcolar Timiş, după ce ungurii au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
PSD şi-a pregătit deja oamenii pentru cele două funcţii de adjuncţi. Aceştia vor mai avea însă, se pare, mult de aşteptat. Aura Danielescu, directorul şcolii din Maşloc și cumnata prim-vicepreşedintelui PSD Timiş, Sorin Grindeanu şi Aurelian Sima, fiul primarului PSD din comuna Victor Vlad Delamarina au fost votați în BPJ acum mai bine de o lună, pentru a prelua aceste posturi.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…