La Universitatea Politehnica are loc, în aceste zile, întâlnirea finală a rețelei europene pentru promovarea utilizării SRC (culturi forestiere cu perioadă scurtă de vegetație), în sistemele de încălzire din Europa de Est.
Întâlnirea este organizată în cadrul proiectului BIO-HEAT, finanțat de Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare, prin programul Intelligent Energy Europe.
Specialiști din Germania, Spania, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Letonia și România își prezintă rezultatele privind dezvoltarea unor structuri integrate pentru productia și valorificarea optimă a biomasei în sistemele de încălzire colective. O altă prioritate vizează alcătuirea unor structuri complexe care să permită, și pe viitor, valorificarea superioară a potențialului local de biomasă și dezvoltarea unor posibile afaceri în domeniul agricol și energetic, spre beneficiul dezvoltării locale.
Concret, pe plan local, este vizată dezvoltarea unei astfel de inițiative complexe – atât plantație, cât și centrală termică pe biomasă – în zona stațiunii Buziaș. În Timiș există deja două plantații importante, în zona Ghilad și Lugoj.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…