A 137-a revoluţie de la Timişoara

Un grup de revoluţionari, acelaşi, îşi doreşte cu ardoare validarea rezultatelor referendumului. Căci, altfel, o să vedem noi o nouă revoluţie cu marş forţat cu autocarele până la Bucureşti, pentru că aşa nu se mai poate. De când Băsescu şi guvernul Boc i-a ameninţat pe revoluţionari cu tăierea rentei de vreo 21 milioane pe lună pe cap de revoluţionar, acelaşi grup de luptători cu merite deosebite în decembrie 1989 şi-a luat haina de societate civilă, megafonul, steagul găurit şi a pornit cruciada pentru revendicări. Dar nu aşa, oricum, ci prin gesturi înălţătoare, cu platforme programatice şi-o proclamaţie către naţiunea plictisită.

De ochii lumii, ei îşi doresc multe. Chestiuni generale ca libertate de exprimare, o justiţie corectă şi multe alte bunătăţi ar putea fi armonios alăturate unor pretenţii ceva mai specifice. Revoluţionarii timişeni ar putea foarte bine să lupte pentru sănătatea stratului de ozon, pentru atribuirea de căsuţe în tabelul lui Mendeleev, dar în acelaşi timp ar putea milita pentru imponderabilitate, pentru legea perpetum-ului mobile sau pentru o banală parcelă de pământ pe Lună, ca recunoştiinţă pentru că în urmă cu 22 de ani au ieşit la luptă împotriva lui Ceauşescu, alături de alte zeci de mii de oameni care niciodată nu şi-au cerut vreun drept.

Deşi lumea cu mult bun simţ le-a sugerat revoluţionarilor să-şi facă ordine între beneficiarii legilor speciale, ca statul să nu plătească rentă securiştilor infiltraţi în decembrie printre revoluţionari sau chiar unor tablagii MApN care au tras în demonstranţi (Tudorin Burlacu cunoaşte foarte bine cazul doctorului Drăgoi), o parte din liderii asociaţilor de luptători a preferat să ducă lupta pe drumul cel mai scurt. Ei ştiu că Adrian Năstase le-a dat acea rentă, iar Traian Băsescu le-o ia, ceea ce, din punctul lor de vedere, este regretabil şi inacceptabil.

Prin urmare, decât să se complice cu alegerea grâului de neghină, a cominei de vin limpede, a borhotului de răchia cristalină sau a drojdiei de berea rece şi pasteurizată, revoluţionarii au ales să-şi servească stăpânul cu portavocea în mână, fie că asta însemna ameninţarea cu marşul, cu vreo nouă mineriadă sau cu luarea la ţintă cu scuipaţi şi înjurături a participanţilor la demonstraţii ce promovează alte idei decât ale lor.

Ca să le probeze cineva verticalitatea, tare m-aş bucura ca, măcar de probă, USL să anunţe că nu e de acord cu indemnizaţia, iar PDL să promită ca primă măsură după ce revine la guvernare o nouă lege specială în acest sens, mai grasă. Să vedeţi atunci marşuri pentru invalidare şi cât de bine se vor înţelege profesorul Vighi cu Petre Boroşoiu împărţind pe Corso diplome de doctor pentru ca tot românul să priceapă cum e treaba cu plagiatul “Cârlanului”. Cât de elegant va fi Tudorin Burlacu în cămaşă albă la promenada intelectualilor şi cât de meşteşugit ar şti să huiduie Liviu Băcana când îl mai vede pe Ponta prin centrul Timişoarei. Că aşa nu se mai poate! Ce naiba!