Cu trei jocuri la activ, Flacăra Timişoara ocupă poziţia a treia a clasamentului în Liga a III-a, seria a IV-a. Trupa în care evoluează o bună parte din jucătorii care sezonul trecut îmbrăcau tricoul lui Poli II Timişoara au bifat trei meciuri, fără să piardă vreunul.
În ultima etapă, trupa antrenată de Sorin Brîndescu s-a impus pe terenul lui FC Caransebeş, o echipă incomodă. Fundaşul stânga Toma a înscris unicul gol al jocului, în repriza secundă. Cu cele trei puncte câştigate, Flacăra Timişoara urcă pe locul 3 în clasament, după Minerul Motru şi Mătăsari. Trebuie subliniat însă că Flacăra Timişoara, care este despărţită de un singur punct de liderul Minerul Motru, a disputat un joc mai puţin decât ocupanta primului loc.
CSM Lugoj este cealaltă reprezentantă a Timişului din serie care a jucat în deplasare. Nici lugojenii nu au pierdut, reuşind să se întoarcă cu un punct de la Vladimirescu, unde au terminat 1-1 cu CS-ul local. Şerban a deschis scorul pentru lugojeni, dar aceştia s-au văzut egalaţi cu doar zece minute înainte de finalul jocului. Patru puncte în patru jocuri au adunat elevii lui Cosmin Stan. Aceştia au urcat astfel pe treapta noua a clasamentului.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…