Sub strada Alba Iulia se vede… metroul! / FOTO

Un crater imens, lung de șase metri și lat de patru, a apărut, peste noapte, în plin centrul Timișoarei. Dacă te uiți, se vede metroul. E doar o iluzie, însă una foarte spectaculoasă, care poartă semnătura lui Flaviu Rouă, unul dintre cei mai buni grafferi din oraș.

„Craterul” de pe strada Alba Iulia este primul desen 3D realizat în Timişoara. Evenimentul face parte din Festivalul Internaţional de Street Art, care care s-a încheiat joi în orașul de pe Bega. Proiectul este organizat de Facultatea de Arte, împreună cu Fundaţia EnduRoMania, cu sprijinul Primăriei Timişoara.
La Timișoara, graffiti-ul a fost legalizat acum doi ani, iar în ultima săptămână unii dintre cei mai buni grafferi din țară și din străinătate și-au dat întâlnire aici. Anul trecut, au colorat picioarele mai multor poduri peste canalul Bega și câteva ziduri ale unor construcții din zona centrală a orașului. În 2012 s-au mutat în parcarea mall-ului, au „atacat” zidul de la Grădina de vară a Filarmonicii sau faţa estică a Facultăţii de Artă şi Design.

Pentru că și-au propus să le arate timișorenilor că graffiti nu e un act de vandalism, ci unul artistic, grafferii au realizat o lucrare spectaculoasă pe cea mai circulată arteră pietonală din oraș. Ajutat de doi prieteni și de un graffer elvețian, Flaviu Rouă a imaginat un metrou care se vede prin crăpătura deschisă în stradă. Impactul vizual este extrem de puternic. Nu puțini au fost trecătorii care s-au dat cu un pas înapoi la vederea „craterului”. „Nu avem metrou în Timișoara, așa că l-am desenat noi. Vrem să arătăm că nu avem problem cu pânza freatică”, spune Flaviu Rouă.

Scopul Festivalului Internaţional de Street-Art este revitalizarea estetică a unei părţi din oraş, dar şi înţelegerea de către comunitate a rolului artei stradale. S-a urmărit, de asemenea, crearea unui „cod de etică” al grafferilor.

„Groapa” de pe strada Alba Iulia are și termen de valabilitate. „E făcută cu vopsea lavabilă de exterior. Va fi tratată cu un lac, sperăm să reziste o lună”, a mai spus Rouă.

[nggallery id=1366]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

26 de minute ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

O oră ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago