Talangi avem?

Bănuiesc că toate părțile lucide de-a dreapta și de-a stânga liniei imaginare ce desparte proiectele fotbalistice ASC și ASU sunt de acord cu afirmația că Poli cea adevărată a murit. O confirmă și Wikipedia, cu anunțul că Poli s-a născut în 1921 și a murit în toamna lui 2012. Oarecum neadevărat, căci decesul ar fi trebuit constatat atunci când clubul a fuzionat cu Dacia Pitești, ori mai apoi, când a suferit un transplant de palmares pe filiera ASFC-ului profesorului Boiț și pe structura lui Poli AEK, preluată de Marian Iancu.

Ce se întâmplă acum cu proiectul ACS Poli este, în fapt, ocuparea unui mare gol în obișnuința iubitorului de fotbal timișorean. Golul din suflet este mult mai greu de înlocuit, motiv pentru care cea mai mare parte a galeriei timișorene a ales să-și spele păcatele cochetării cu compromisul, alegând să susțină echipa Universității Politehnica Timișoara din liga a cincea.

Cum Poli a noastră nu mai este așa cum o știam, ar cam trebui să ne obișnuim cu gândul că nici Peluza Sud restructurată nu va mai fi prea curând acea Comando Viola Ultra Curva Sud care ne-a încântat în atâtea rânduri după revoluție, ca o continuatoare a galeriilor conduse în alte vremuri de Seracin, George, Țiri, Dumi, fie iertat, și alții. Indiscutabil că primarul Robu este un mare polist. Spre deosebire de alții, chiar nu mi-am pus niciodată problema că acțiunile sale de înființare a ACS ar ținti pe termen lung ceva politic, deși în ansamblul alianței ce-o reprezintă în mod clar se fac astfel de calcule. Am mai spus-o și o repet cu obstinație. Primarul a greșit atunci când și-a îndepărtat galeria și nu-și poate repara greșeala prin încercarea de a face altă galerie precum ar înființa o organizație de elevi a PNL Timiș.

O așa-zisă galerie de fotbal se poate face și în câteva săptămâni, dar niciodată nu va fi acea CVUCS care a dus faima tifoseriei timișorene în țară. Cu un aparat atât de viguros în spate, un conducător de club ca Nicolae Robu ar putea comanda câte steaguri vrea mușchiul dumnealui la croitoria consiliului județean, ar putea comanda si vuvuzele ori talăngi cu sutele, însă nimic din ce va produce ca zgomot un astfel de grup de susținere nu va seamăna cu ce-am văzut la vechea Comando Viola. Cât de campioană ar fi ea, galeria CFR-ului din Cluj nu va fi niciodată atât de inventivă, atât de colorată creativ, atât de diversificată în recuzită precum era Peluza Sud de pe „Dan Păltinișanu”. O galerie nu-și duce materialele la depozit, pe semnătură, și nici nu e angajată cu carte de muncă, ci e compusă din tineri care, după meci, merg cu steagul pe umeri către casă, mândri de statutul lor în acel colț de societate.

Tocmai de aceea nu e sănătos și productiv să-l bănuim pe primarul Robu că, dincolo de nume, ar vrea să facă o nouă Comando Viola, căci asta nu se poate. Cine știe, poate din multă pasiune și tot atâta naivitate, primarul va reuși să închege ceva, poate le va sugera liderilor coregrafiile prin SMS, însă noul grup va merita numele de galerie abia după ce va învăța să-și scrie singur cântecele, să-și vopsească singur bannerele, să-și facă frății în țară, să înfrunte în anumite momente chiar conducerea propriului club, să evite pumnii adversarilor și bastoanele jandarmilor. Dar până să ne bucurăm de noua galerie, ar fi cumplit de nedrept din partea vechii druckerii să continue să ironizeze eforturile copiilor ce încearcă acum să umple golul din Peluza Sud.

P.S. Un baner agățat de gard la Ictar-Budinț, la ultimul meci al ASU, transmitea un mesaj clar ca lumina zilei și totuși atât de tulburel: „Bem mult, dar des”. Atât de des încât evenimentul s-a lăsat cu o păruială frățească, intervenția jandarmilor și-un foc de armă tras de polițistul comunal. Nu știu cui a fost transmis acest răvaș etilic îmbibat cu complexe de superioritate, dar dacă era pentru rectorul Șerban s-ar putea ca aventura ASU să termine foarte repede. Și-ar fi păcat.