Categories: Sănătate

Aflati daca sunteti sau nu deprimati! Vedeti unde!

Timișorenii vor putea să descopere singuri dacă sunt sau nu deprimați. Timp de trei zile, un grup de voluntari psihologi și psihiatri face testări gratuite pentru depistarea depresiei. Conform unor studii, o treime din populaţia României suferă diverse forme de depresie, dar mai puțin de jumătate se și tratează.

Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale este celebrată în fiecare an pe 10 octombrie. Cu această ocazie, Centrul Positum, cu sprijinul Primăriei Timişoara, al Fundaţiei Politehnica Timişoara şi al Centrului Memoriei, organizează, în perioada 9-11 octombrie, o campanie de testare gratuită a depresiei. Aceasta se va desfășura la Centrul Positum, pe str. Glad, nr. 96, în spaţiul expoziţional al primăriei, din Piaţa Victoriei nr. 5, şi la Centrul Memoriei, pe str.Romulus, nr. 46 (lângă Hotel Excelsior). Se va face o testare și în incinta Universității Politehnice, la Facultatea de Mecanică, în special pentru studenții de aici.

În program sunt implicați aproape 20 de psihologi, psihiatri și medici. Psihologul clinician Oana Bot susține că există câteva semne care, dacă apar, ar trebui să pună subiectul pe gânduri. Cel mai simplu, depresia se recunoaște din limbajul nonverbal. O față tristă, cu colțurile gurii căzute, și ochi triști sunt semne clare. Dacă arăți așa și, în plus, nu te mai îngrijești, reacționezi lent sau te concentrezi mai greu la ce ai de făcut, evident că ar trebui să discuți cu un psiholog.

Dacă în ultimele două săptămâni ați avut simptome precum tristețe, oboseală, neliniște, probleme de concentrare, insomnie și somnolență, modificări ale apetitului, sentimente de vinovăție, de inutilitate, durere sufletească, gânduri legate de moarte, atunci neapărat ar trebui să vă adresați psihologului, pentru că depresia este deja instalată, explică specialistul.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, anual apar 150 de milioane de noi cazuri de depresie în toată lumea. Doar 10% din pacienți sunt tratați. De regulă, primul episod depresiv se tratează complet în maximum șase luni. Româncele sunt de două ori mai depresive decât bărbaţii. Statistic, una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbați, au arătat, anul trecut, specialiștii de la Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP).

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

54 de minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

O oră ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

18 ore ago