Biroul Politic Permanent al PSD Timiş va decide, joi, cine va candida din partea partidului pentru colegiile de deputaţi VI şi VIII, ultimele necunoscute. Social-democraţii au cinci posibili candidaţi.
Este vorba despre dintre consilierul judeţean Marcel Mihoc, fostul director al Direcţiei Agricole Timiş, Nicolae Oprea, fostul deputat Petru Andea, peşedintele Camerei Notarilor Publici din Timişoara, Octav Dănilă, şi liderul tineretului PSD Timiş, Cătălin Tiuch.
„Avem candidaţi valabili, nu asta este problema noastră. Nu am stabilit totul până la ultimul detaliu, pentru că am tot discutat diverse variante, în funcţie de evoluţiile politice din zonă. În cadrul biroului politic de joi vom ști clar care sunt ultimii doi candidați pentru colegiile de deputați”, a declarat Titu Bojin, preşdintele PSD Timiş.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…