Categories: Timp liber

Descoperiti cartierele Iosefin si Elisabetin

Descoperă minunile cartierului în care stai, fii mândru de orașul tău, care poate deveni capitală culturală europeană. Aceasta e mesajul lansat de Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană” și consiliile consultative de cartier, în colaborare cu Fundația Rubin, Teatrul Merlin și Asociația Ariergarda.

Proiectul „Memoria Cartierului Meu” debutează duminică, la ora 10, în Iosefin. Spectacolul dedicat descoperirii legendelor acestui cartier va începe în Piața Mocioni sau, dacă plouă, la Teatrul Merlin.

„În cadrul evenimentului, un grup de elevi va evidenția printr-o scenetă cât de important este cartierul Iosefin în istoria orașului, cum portul din zonă a generat bunăstare și dezvoltare. În program sunt cuprinse, de asemenea, muzică, expoziții de pictură, lecturi ale scriitorilor Ariergarda și comentarii despre legendele cartierului, pe care le va dezvălui istoricul Ioan Hațegan”, au declarat organizatorii.

Duminică după-amiaza, programul cultural dedicat descoperirii cartierului Elisabetin va începe la ora 16, în Parcul Carmen Sylva (Doina). Aici va fi prezentată o scenetă care va reda atmosfera cu parfum de trandafiri din grădina Vilei Mühle, casa florarului care concepea aranjamentele pentru vizitele împăratului Francisc Iosif I la Timișoara. Publicul se va putea delecta și aici cu muzică, lecturi, picturi pe sticlă și legende povestite de istoricul Ioan Hațegan. La final, doritorii vor putea parcurge traseul turistic din Elisabetin, alături de un ghid. (sursa foto: www.viziteazalumea.ro)

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

15 ore ago