Un tir cu șapte tone de donații constând în hrană pentru animale, vase de inox pentru hrană, consumabile medicale, hamuri și lese a ajuns în România, având ca principali beneficiari adăposturile pentru câinii fără stăpân. Donațiile provin de la firme și ONG-uri germane.
La bordul tirului s-au aflat circa șapte tone de materiale și numai vasele de inox si hamurile, donate de compania Trixie, se ridică la o valoare de peste 35.000 de euro. Transportul a fost asigurat cu titlu gratuit de firma germană JAS Forwarding Worldwide Company.
Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA) s-a ocupat de organizarea transportului pe teritoriul României, de donații urmând să beneficizeze 110 organizații. De-a lungul traseului, tirul a oprit în cinci localități, pentru descărcarea donațiilor: Lugoj, Băile Herculane, Craiova, Pitești si Bucuresti.
De materialele descărcate la Lugoj vor beneficia Asociația Pet Hope, Asociația Dog City, Asociația Micaela, grupul de voluntari ACT și grădina zoologică Timișoara.
Tirul a fost condus de Tamera Raab, care a venit însoțită de cățelușa ei, salvată dintr-un adăpost public din Spania. Șoferița cu aspect de fotomodel a organizat descărcarea produselor și a participat efectiv la toate acțiunile. Ea viseaza ca, într-o zi, să poată aduce în România un transport de 20 de tiruri cu astfel de ajutoare.
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…