Categories: Social

Arta impotriva cancerului

Un program de terapie prin artă le face viața mai ușoară bolnavilor de cancer din Banat. Pacienții cuprinși în programe de chimioterapie sau radioterapie sunt învățați de câțiva psihologi inimoși să-și regăsească optimismul pictând.

Marți, 4 decembrie, lucrările realizate în cadrul grupurilor de suport pentru bolnavii de cancer vor fi expuse pe pereții Centrului de Afaceri, care devin simeze pentru cei cu care viața nu a fost așa generoasă. Vernisajul va avea loc de la ora 18.

Lucrările expuse au fost realizate la ședințele de terapie prin artă, de femeile din Grupul de Suport „Violeta“, al Persoanelor Diagnosticate cu Cancer la Sân, grup aparţinând Asociatiei Oncohelp, și de bolnavii internați la Secția de Radioterapie a Spitalului Municipal Timișoara, membri ai Grupului de Suport „Curcubeul“, al Asociației Împotriva Cancerului.

Ideea Asociaţiei împotriva Cancerului „Curcubeul” a apărut după ce s-a constatat că bolnavii erau prea debusolaţi imediat ce aflau numele bolii sau când începeau radioterapia şi apăreau primele efecte secundare. Medicii care au pus la punct proiectul şi-au dat seama că aceşti oameni au nevoie de întâlniri terapeutice pentru a-şi creşte încrederea de sine, prin exerciţii de relaxare şi stabilizare a încrederii în forţele proprii, de control al bolii şi găsire a propriilor resurse care îi ajută să meargă mai departe.

Până acum, sute de bolnavi de cancer au învaţat la Timişoara cum să învingă în fiecare zi boala, cu zâmbetul pe buze. Fie că e vorba de arterapie, terapie de grup, alteliere de creaţie sau terapii complementare, bolnavii de cancer învaţă să se bucure de lucrurile mărunte şi frumoase din jurul lor. Ca să depăşească boala, sunt puşi să deseneze. Unii n-au mai făcut asta din copilărie. Chiar dacă apar stângăceli, primele creaţii îi ajută să exteriorizeze trăiri „grele”.

Share
Published by
editor

Recent Posts

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

15 minute ago

Design funcțional – Pantofii de damă care îmbină arta cu utilul

Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…

37 de minute ago

Eveniment important în domeniul acțiunilor climatice, desfășurat cu succes la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice (CSAC), a organizat workshop-ul de…

47 de minute ago

Deficitul scade. Problema rămâne

Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…

3 ore ago

Sărbătoarea de Buna Vestire! Însemnătate, tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago