Categories: Timp liber

Cristian Mungiu aduce „Dupa dealuri” la Timisoara

Pelicula „După dealuri” va avea parte de o proiecție specială la Timișoara. Marți, de la ora 19, în sala Capitol a filarmonicii, filmul va rula în prezența regizorului Cristian Mungiu.

Evenimentul va oferi ocazia publicului timişorean să vizioneze filmul premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare şi să-l întâlnească pe Cristian Mungiu, nominalizat la premiile Academiei Europene de Film (EFA) pe anul 2012. De curând, filmul a obținut Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic, popularitate cofirmată deja de proiecțiile sold-out de la Los Angeles, New York, Londra, Hamburg sau Haifa.

În țară, filmul se menține între primele zece filme din box office-ul autohton. La cererea publicului, proiecțiile speciale s-au extins în mai multe orașe și vor continua și în luna decembrie, cuprinzând peste 40 de oraşe, unele dintre ele fără săli de cinematograf. Filmul a fost premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare, dublu trofeu pentru prestațiile actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur. „După dealuri” este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran. Accesul publicului se va face în baza unui bilet de intrare. (sursa foto: www.imdb.com)

Share
Published by
editor

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago